Atacuri informatice în 74 de țări

Seria atacurilor informatice de tip "ransomware" care a provocat haos in sistemul medical din Marea Britanie, dar si in randul companiilor din Spania, a afectat computere din cel putin 74 de tari, inclusiv SUA, China, Rusia, Italia si Taiwan, iar multi experti in securitate IT spun ca sunt corelate, relateaza BBC, citat de News.ro.

Computere din mii de locuri se pare ca au fost blocate de un program care cere plata a 300 de dolari americani in bitcoin.

Mai multe companii spaniole par sa fie, de asemenea, printre victime. Gigantul telecomunicatiilor Telefonica a anuntat intr-un comunicat ca este la curent cu un "incident de securitate informatica", dar clientii si serviciile sale nu au fost afectate.

Compania de electricitate Iberdrola si cea de utilitati Gas Natural ar fi suferit pe urma atacului. Angajatii celor doua societati ar fi primit ordine sa isi inchida computerele. In plus, online au aparut fotografii cu computere care afisau mesajul de cerere de rascumparare in spaniola.

In Italia, un utilizator a publicat imagini cu ceea ce pare sa fie un computer dintr-un laborator universitar blocat de acelasi program.

O alta companie care a confirmat ca a cazut victima atacului este FedEx, dar nu a precizat in ce teritorii a fost afectata.

"Asemeni multor altor companii, FedEx se confrunta cu interferenta cu unele dintre sistemele noastre bazate pe Windows, provocata de virusi", se arata intr-un comunicat. "Implementam pasi pentru remediere cat mai rapid posibil", a adaugat FedEx.

Telecom Portugalia a fost, de asemenea, afectata, insa serviciile sale nu au avut de suferit.

In Suedia, primarul unui oras aflat la 400 de kilometri nord de Stockholm a anuntat ca sistemele din Primarie sunt blocate de virus. "Avem aproximativ 70 de computere pe care a fost instalat codul periculos", a spus edilul, citat de Reuters. "Este enorm", a spus Jakub Kroustek at Avast.

Un expert de la compania de securitate IT Kaspersky a subliniat ca numarul tarilor in care au avut loc atacuri este inca in crestere.

Mai multi experti care monitorizeaza situatia a legat atacurile de vulnerabilitati publicate de o grupare cunoscuta ca The Shadow Brokers, ce a revendicat recent un furt de instrumente pentru hacking furate de la Agentia Nationala pentru Securitate a SUA, NSA.

Un upgrade pentru a corecta vulnerabilitatea la acest tip de instrumente a fost lansat in martie de Microsoft, dar este posibil ca multe sisteme sa nu il fi instalat inca.

Unii analisti spun ca infectiile par sa se raspandeasca prin intermediul unui program de tip "worm", care se raspandeste singur intre computere.

Vizualizări: 2,002

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: