Articole pirotehnice confiscate de polițiști
Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, împreună cu polițiști ai Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat două femei, din localitățile Ionești și Iliești, județul Gorj, care dețineau la domiciliile acestora cantitățile de 20, respectiv 25 de kg de articole pirotehnice din categoriile F3 și F4, interzise deținerii și utilizării, la data de 20 decembrie.
Întraga cantitate de articole pirotehnice (45 de kg) a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor și predată unei unități de profil.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, împreună cu polițiști ai Poliției Orașului Turceni au identificat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din orașul Turceni, care deținea la domiciliul acestuia aproximativ 70 de kg de articole pirotehnice ce aparțin categoriilor P1 și F2, interzise deținerii și utilizării.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice (70 de kg) a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor și predată unei unități de profil.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea oricărei operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.