Arest la domiciliu pentru medicul Beuran

Judecătorii Tribunalului București au decis plasarea medicului Mircea Beuran în arest la domiciliu, respingând cererea DNA de arest preventiv.

Medicul originar din Gorj a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, în calitatea sa de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Mircea Beuran ar fi primit, la finalul anului 2018, suma de 10.000 de euro pentru a propune în cadrul Universității scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către medicul de la care a primit banii.  

Până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Vizualizări: 1,731

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: