Aproape 500 de permise reținute în 24 de ore
Aproximativ 500 de permise au fost reţinute de poliţişti, în ultimele 24 de ore.
Poliţiştii rutieri au reţinut 489 de permise de conducere, dintre care 20 pentru alcool, 137 pentru viteză şi 11 pentru droguri, în cadrul acţiunilor pentru creşterea siguranţei în trafic, în ultimele 24 de ore.
Au fost constatate 95 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi au fost retrase 277 de certificate de înmatriculare, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.000 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate aproximativ 7.000 de fapte contravenţionale şi 489 permise de conducere au fost reţinute.
„La data de 23 ianuarie, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 457 de acţiuni şi au intervenit la 2.042 de evenimente, dintre care 1.712 au fost sesizate de cetăţeni prin 112. Tot ieri, în cadrul acţiunii Blocada, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate. Astfel, la nivel naţional, peste 4.000 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră”, transmite IGPR.