Antrenorii de la Pandurii, neplătiţi cu lunile. „E umilitor!”
Centrul de Copii și Juniori al clubului Pandurii Târgu Jiu este în colaps. Antrenorii nu și-au mai primit salariile, iar copiii se antrenează pe unde apucă. Pentru că nu au mai văzut un ban de aproape trei luni, antrenorii anunță că nu vor mai merge cu copiii la meciurile programate la sfârșitul acestei săptămâni.
Antrenorii trag un semnal de alarmă pentru că au ajuns la limita răbdării. „Nu putem să ne desfășurăm activitatea. La noi, terenul sintetic este decopertat de doi ani și jumătate. Am vrut să protestăm acolo, poate ne aude cineva și ne face și nouă condițiile minime pentru a ne putea desfășura activitatea. Nu mai vorbim de salarii. Într-un an, am luat șase salarii. Acum avem iar trei luni restanțe. Nu ne vom prezenta la meciuri sâmbătă. L-am anunțat pe domnul secretar Băloi. Era singurul pe care l-am găsit la club. În rest, nu am avut cu cine discuta”, a explicat antrenorul Constantin Andreucă, la Radio Târgu Jiu.
Dați afară de la club, mai vin de dragul copiilor
În aceeași situație mai sunt și alți cinci antrenori. Constantin Andreucă pregătește micii fotbaliști de peste 20 de ani. Aproape în lacrimi, tehnicianul susține că nu-și mai poate face meseria pe stomacul gol. „Ne ducem la domnul Condescu și zice că nu-l interesează juniorii. Decât echipa mare. Noi chiar am muncit acolo. Sunt jucători pe care i-am crescut. E o muncă titanică. Să-i iei de la șapte ani și să-i duci în Liga I. Pleașcă, Pițian și mulți alții care au plecat la echipele mari. Noi am rămas doar cu munca. Noi mai suntem doar cinci, șase antrenori. Pe ceilalți i-au disponibilizat. Mai sunt și colegi care au fost dați afară, dar mai vin și lucrează cu copiii pentru că nu se pot desprinde așa ușor de această muncă. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă. E greu...”, a mai spus Andreucă.
Merg la meciuri cu ce apucă
Câteva sute de copii sunt în situația de a fi eliminați din competițiile în care sunt angrenați pentru că antrenorii nu și-au primit salariile și nu mai sunt motivați să facă vreun sacrificiu. La fiecare meci, oamenii merg cu părinții copiilor pentru că nu dispun de un mijloc de transport. „Pe lângă terenuri, dacă nu luăm salariul, nu putem să mergem nici la meciuri. Toate jocurile se organizează la Stănești. Până acum, două etape, ne-am dus cu mașinile părinților la meciuri. Nu avem mijloc de transport pentru că autobuzul pleacă cu echipa mare. E umilitor ce ni se întâmplă. Noi, tot timpul am fost umiliți. Chiar și atunci când a fost bine la Pandurii. A fost bine doar pentru unii. Chiar dacă avem rezultate, avem copii valoroși, am câștigat Cupa României. În condițiile în care ne-am pregătit, nu știu cine putea să câștige”.
Doar zece grupe de copii și juniori au mai rămas la Pandurii. Două au fost deja transferate la echipa din Bălești, promovată în liga a treia.