Angajare la CJ Gorj
Consiliul Județean Gorj a scos la concurs un post de consilier, clasa I, gradul profesional principal la Ghişeul unic de eficiență energetică.
Concursul va avea loc pe 14 noiembrie. Sunt acceptați candidați cu cinci ani vechime și studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile: inginerie civilă, ingineria instalaţiilor, arhitectură, inginerie electrică/energetică, administraţie publică, ştiinţe juridice, ştiinţe economice.
Dosarele de concurs se depun la sediul Consiliului Județean Gorj din str. Victoriei, nr. 4, municipiul Târgu Jiu, până la data de 4 noiembrie.