Anchetă la Gorj. Italian sedus şi stors de bani. „Am vrut să ajut”

O gorjeancă din Scoarţa este urmărită penal, după ce l-ar fi escrocat pe un italian cu 780.000 de euro. Francesco Thiela a fost miercuri în Gorj pentru a fi audiat de procurori, după ce a depus plângere împotriva celei cu care spera să îşi refacă viaţa în apartamentul său din Milano. Soţia acestuia murise de câţiva ani, iar la cei 73 de ani ai săi, italianul s-a lăsat fermecat de frumuseţea gorjencei, dar şi de poveştile siropoase pe care i le spunea aceasta.

Cei doi s-au cunoscut într-un bar de striptease, acolo unde gorjeanca lucra noapte de noapte. Cu timpul, ea l-a convins pe Francesco de bunele sale intenţii, cei doi începând să îşi facă planuri pentru o viitoare căsătorie, în care el urma să devină tatăl unei perechi de gemene.

„Îmi spunea că vom avea două fetiţe pe care le vom creşte împreună, dar la scurt timp au început să apară tot felul de probleme în privinţa stării de sănătate a ei şi a părinţilor. Cred că toate spitalele din Gorj nu au tratat atâtea boli câte diagnostice mi-a spus ea mie. Era în ţară şi îmi spunea de una de alta, iar eu am fost mereu de acord să o ajut. Şi când ne-am întâlnit în bar am fost pe principiul să încerc să o ajut, negândindu-mă că se va ajunge la situaţia de acum. Mama ei a venit de câteva ori la mine în apartament şi a spus că se simte foarte bine, mai bine ca la un hotel de cinci stele. Totul a fost bine până când a zis să vindem apartamentul meu din Milano, să ne luăm o locuinţă mai mică şi să ne mutăm temporar acolo, pentru ca apoi să ne punem de acord unde ne vom muta împreună. Când am fost la notar pentru a perfecta actele de vânzare, ea a trecut un cont bancar care îi aparţinea. Apartamentul a fost vândut, iar banii au ajuns în contul ei. Din acea zi nu am mai văzut-o, nu am mai auzit-o, parcă a încetat să existe”, spune cetăţeanul italian.

„Garsoniera e un lux”

Francesco Thiela a fost miercuri în Gorj pentru a fi audiat de procurori. La cei 73 de ani ai săi spune că are convingerea deplină că justiţia din ţara noastră îşi va face datoria pe deplin. Asta deşi, iniţial, poliţiştii care au făcut cercetările au dispus clasarea cazului, procurorul nefiind însă de acord cu soluţia acestora. Întâmplător, fosta iubită a italianului este prietenă bună şi chiar rudă cu câţiva poliţişti gorjeni, dar Francesco Thiela spune că tot ce îşi doreşte este să apuce ziua în care Justiţia îi va face dreptate. Îmbrăcat cu haine de la second-hand, acesta duce acum o viaţă modestă şi, cu demnitate, vorbeşte despre cum i-a schimbat gorjeanca traiul.

„Stau într-o cameră în care am doar un pat. Nimic mai mult. Camera nu poate fi comparată cu o garsonieră pentru că ar fi deja un lux. Trăiesc cu 2 euro pe zi şi muncesc la vârsta mea pentru a achita datoriile pe care le-am făcut. Am 780.000 de euro de recuperat de la această doamnă, bani pe care i-am împrumutat şi pe care trebuie să îi returnez. Am vândut şi maşina, în timp ce ea mergea în excursii la Dubai. Aprovizionam şi atunci şi acum barurile din Milano cu băuturi şi aşa am cunoscut-o în acel club. În comparaţie cu casa pe care ea o are la Scoarţa, eu nu mai am nimic, dar am convingerea că Justiţia din România va face într-o zi dreptate şi ea va trebui să restituie toţi aceşti bani. Am fost întrebat şi de anchetatorii români dacă nu mi-am dat seama că sunt păcălit şi le-am explicat că dacă aş vedea un om în apă înecându-se aş sări să îl ajut în speranţa că îl salvez. Aşa a fost şi cu ea. Era în mare dificultate când am întâlnit-o şi am avut convingerea că fac un lucru bun dacă o ajut”, mai afirmă italianul.

Apărat de avocata Mariei Constantin

Italianul are o avocată de la Bucureşti în dosarul de la Gorj, Oana Anghel fiind prezentă şi ea miercuri la Târgu Cărbuneşti. Printre alţi clienţi ai acesteia se numără şi Maria Constantin, ea declarându-ne că s-a implicat în această poveste mai mult din dorinţa de a-i reda italianului încredere în românce. Francesco nu este singurul italian care îşi pierde averea în acest fel, avocata spunând că planul prin care fosta lui „iubită” l-a sărăcit a fost premeditat şi pus în practică pe parcursul a mai bine de doi ani.

„Ne bucurăm că ancheta penală a revenit pe traseul firesc, în sensul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a infirmat soluția Poliției de clasare a cauzei și a dispus continuarea cercetărilor în cauză și reaudierea celor la adresa cărora s-a făcut plângere. Avem încredere în justiția română că va trata cazul cu seriozitate și respect, descurajând astfel pe viitor asemenea practici. Doamna acuzată în speţă a dobândit calitatea de suspect în dosarul penal și va fi audiată de către procurorul de caz în această nouă calitate. Aşteptăm cu interes să ne prezentăm la toate actele de urmărire penală efectuate în cauză și credem cu tărie că dovezile constituite prin probe certe de către clientul meu vor fi edificatoare pentru procurori și vor conduce către soluția juridică firească. O soluție dreaptă în acest dosar îi va readuce clientului meu încrederea că își va putea petrece ultima parte a vieții fără povara sărăciei în care a fost împins de către doamna căreia clientul meu i-a acordat toată încrederea și atenția. Dumneaei, în schimb, se pare că are altă manieră de a mulțumi, profitând la maxim de această încredere”, a menţionat avocata.

Galerie foto


Vizualizări: 12,029

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: