Amenzi de sute de mii de lei și mașini confiscate
Comisarii de mediu dau amenzi pe bandă rulantă celor prinși că aruncă gunoaie pe unde apucă. Valoarea sancțiunilor aplicate în ultimele luni se ridică la peste 300 de mii de lei. Garda de Mediu atenționează că va confisca și mașini dacă va prinde gorjeni care vor transporta cu ele gunoaie.
În primele luni ale acestui an, comisarii Gărzii de Mediu au dat zeci de amenzi care se ridică la 300 de mii de lei. Prin sancțiunile drastice, Garda de Mediu încearcă să descurajeze gorjenii care aruncă deșeurile la voia întâmplării. „Este o prioritate a Gărzii de Mediu să stârpim fenomenul de abandonare a deșeurilor. De la începutul anului, au fost aplicate peste 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 300 de mii de lei. Nu ne vom opri aici. Am confiscat și două autoturisme. Vom continua să acționăm și să facem tot ce ne stă în putință astfel încât să descurajăm fenomenul acesta de abandonare a deșeurilor”, a anunțat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.
În ultima perioadă, au fost confiscate și două mașini cu care erau transportate gunoaie. „Persoana fizică, dacă aruncă cu un mijloc de transport, automat, îl confiscăm. Riscă sancțiuni de peste 10 mii de lei și obligația de a curăți zona respectivă. În cazul firmelor, vorbim de amenzi mult mai mari. În situația în care nu descoperim făptașul, titularul de teren are obligația de a salubriza zona respectivă. Am amendat și primării. Am constatat că este vorba și de neglijența anumitor edili”, a mai spus Gheorghe Sanda.