Amendați pentru muncă la negru
Doi angajatori din Bălești și Motru au fost sancționați cu câte 20.000 de lei fiecare, pentru că aveau câte un angajat fără contract de muncă.
„Angajatorii, cu domenii de activitate transporturi rutiere de mărfuri și lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, au fost sancționați cu amendă în cuantum de 40.000 de lei“, a transmis ITM Gorj.
Inspectorii de muncă au efectuat 57 de controale care au vizat atât relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă, fiind aplicate amenzi în valoare de 145.000 de lei și dispuse 171 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va avea în continuare, ca obiective prioritare, combaterea muncii nedeclarate, precum și respectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă de către toți angajatorii” a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.