Amendat pentru vinul din pivniță

Un bărbat din județul Alba a fost sancționat pentru că avea în pivniță 200 de litri de vin. El a fost amendat cu 5.000 de lei și a decis să conteste sancțiunea în instanță. Vinul era pentru nunta fiului său.

Autoritățile de control se așteptau ca omul să fie înregistrat ca mic producător de vin la Autoritatea Vamală Teritorială Alba și au decis să îl sancționeze. Vinul a fost descoperit cu ocazia derulării unor percheziții în anul 2020, iar amenda a fost aplicată după doi ani de la identificarea cantității de vin. 

„Nu a făcut dovada provenienţei cantităţii de vin deţinute, iar justificarea că aceasta era destinată pentru nunta fiului nu are relevanţă pentru considerarea caracterului contravenţional al faptei”, au susținut vameșii care au aplicat amenda.

Autoritatea vamală a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a clasat o anchetă penală deschisă la momentul respectiv. Procurorii au susținut că bărbatul „produce şi comercializează alcool etilic sub formă de coniac de casă şi ţuică, fără ca aceste produse să fie accizate”, scrie adevarul.ro. 

 Judecătoria Alba Iulia i-a dat dreptate proprietarului vinului. „Simpla deţinere a unei cantităţi de vin nu fundamentează concluzia că este producător de vin şi urma să comercializeze respectiva cantitate. În cuprinsul procesului verbal nu s-a menţionat anul producţiei vinului, nefiind exclusă păstrarea unei cantităţi de vin provenită din producţia mai multor ani. Chiar petentul a explicat că vinul era păstrat pentru nunta fiului său şi că nu este destinat comercializării”, se arată în motivarea instanței, din 26 septembrie 2022.

Vizualizări: 4,382

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: