Amendat pentru că plătea un salariu mai mare
Un angajator din oraşul Tismana a fost amedat de către inspectorii ITM pentru că îi plătea unui salariat o sumă mai mare decât cea declarată în contractul de muncă.
"În urma controalelor efectuate, un angajator din orașul Tismana, având domeniul de activitate restaurante a fost sancționat contravențional cu suma de 40.000 lei pentru muncă subdeclarată, respectiv pentru acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale, conform articolului 260, alineatul 1, litera e^5 din Legea 53/2003, Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare", transmite ITM Gorj.
Totodată, același angajator din orașul Tismana a fost sancționat și cu suma de 10.000 lei pentru neîndeplinirea unei măsuri dispuse de către inspectorii de muncă în urma unui control anterior, conform căruia angajatorul avea obligația de a respecta timpul de muncă și timpul de odihnă al salariaților, astfel încât durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore al acestora să fie urmată de o perioadă de repaus de 24 ore.