Amânarea înfiinţării Electra blochează negocierile cu BERD

Contestaţiile depuse de sindicaliştii care se opun înfiinţării noii companii energetice duc nu doar la întârzierea procesului de fuziune a societăţilor din Electra, ci şi la amânarea unor proiecte care sunt menite să asigure buna funcţionare a acesteia în viitor. Complexul Energetic Turceni se vede în situaţia de a nu putea negocia un credit cu care să modernizeze un grup energetic.

În toată această perioadă în care discuţiile despre înfiinţarea Electra bat pasul pe loc, CE Turceni este ţinut pe tuşă de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, bancă de la care unitatea ar dori un credit de peste 100 de milioane de euro. Banii ar urma să fie folosiţi în modernizarea unui grup energetic, modernizarea fiind parte a întregului proiect menit să asigure complexului energetic funcţionarea pe piaţă în următoarele decenii la parametrii de mediu impuşi de Uniunea Europeană. Termenul de executare a lucrărilor este extrem de scurt, până în 2013, directorul CE Turceni Octavian Graure spunând că, de fapt, contestaţiile de la Registrul Comerţului nu fac rău noii companii Electra, ci unităţilor din Gorj, care se văd puse în situaţia de a nu putea negocia mai departe pentru materializarea proiectelor necesare bunei lor funcţionări.

„Sunt trei luni de când nu putem discuta cu BERD-ul nimic despre un credit de 150 de milioane de euro, bani care ne sunt neapărat necesari pentru a moderniza blocul trei. Avem blocurile energetice 4 şi 5 modernizate, avem 170 de milioane luate pentru blocul şase şi trebuie să facem şi blocul 3 pentru că avem contractul pentru instalaţia de desulfurare proiectat pentru patru blocuri energetice. Realizăm aceste investiţii şi apoi cel puţin 20 de ani nu mai avem nicio problemă, decât cea a desfacerii producţiei. Dar prelungirea procesului de înfiinţare a Electra ne complică situaţia pentru că, evident, cei de la BERD nu mai poartă discuţii în această perioadă, aşteptând să vadă dacă vor continua negocierile cu noi sau cu cei de la noua companie. Eu sper ca lucrurile să se clarifice în această vară şi noi să putem să continuăm proiectele de care unitatea are nevoie pentru buna funcţionare în viitor”, spune Octavian Graure.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: