Alunecări de teren în Târgu Jiu şi în două comune din Gorj

În ultima perioada, la nivelul judeţului Gorj, s-au înregistrat  mai multe alunecări de teren. După cea din cartierul Preajba, surpări au mai existat în zona de tratare a apei din municipiul Târgu Jiu, în satul Seuca din comuna Peștișani (care s-a produs în cursul zilei de astăzi) şi pe raza comunei Roşia de Amaradia.

 

În acest context, autoritățile locale urmează să facă evaluări ale pagubelor și să solicite fonduri de la guvern pentru remedierea problemelor.

„ Avem două alunecări de teren în municipiul Târgu Jiu. Este una în Preajba și una care a afectat drumul de acces către stația de tratare a apei și împrejmuirea de la stația de tratare a apei tot în Târgu Jiu. De asemenea, este vorba de localitatea Peștișani, satul Seuca, unde într-adevăr a fost afectat drumul de acces. Alunecarea de teren avut loc chiar astăzi. Este comisia mixtă care a fost convocată. Merge la fața locului pentru constatare și pentru evaluare, urmând ca în baza raportului pe care îl face să vedem care sunt demersurile pe care le decid. Şi la Roșia de Amaradia s-a convocat comisia mixtă, numai că nu știu dacă în cursul zilei de astăzi vor merge și la Roșia de Amaradia pentru că e destul de mult de mers. Sunt cinci instituții și atunci, în funcție de timp și de cât va dura pentru fiecare constatare, vom vedea dacă vor ajunge şi acolo”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Cristina Cilibiu, într-un interviu la Radio Infinit.

Cristina Cilibiu a transmis că există câteva gospodării afectate, dar oamenii nu au rămas izolaţi: „În satul Seuca, având în vedere că a fost o alunecare de teren, sunt câteva familii unde se ajunge mai greu în momentul de față, dar nu s-a pus problema să rămână fără apă sau să nu poată să își asigure cele necesare pentru traiul de zi de zi. Vom vedea exact situaţia, pentru că tocmai de aceea au fost făcute aceste demersuri și aceste rapoarte operative către Prefectură. În funcție de ce se va decide și de constatările făcute de către comisia mixtă, se vor face documentații pentru a obține fonduri prin Compania Națională de Investiţii pentru Situații de Urgență”.

Vizualizări: 5,323

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: