A murit academicianul Răzvan Theodorescu

Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a încetat luni din viață. Academicianul în vârstă de 83 de ani s-a stins din viață la spitalul Floreasca.

Emil Răzvan Theodorescu (n. 22 mai 1939, București - d. 6 februarie 2023, București) a fost un istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (din 20 aprilie 2018, reales la 4 mai 2022. A fost senator din partea PSD în legislatura 2000-2004 și ministru al culturii.

La data de 9 februarie 1990, Răzvan Theodorescu a fost numit în funcția de președinte al Radioteleviziunii Române. A fost criticat pentru manipulările proferate de Televiziunea Română sub directoratul său, în legătură cu mineriada din iunie 1990.

La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

În ianuarie 2007 a fost ales membru în două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și Academia macedoneană.

În 2008 a fost desemnat ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România.

Este membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR).

Răzvan Theodorescu este laureat al Premiului Herder (1993) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.

Vizualizări: 1,700

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: