Alina Eremia vrea o clasare pe podium la cros

Sâmbătă va avea loc la Botoșani etapa finală a Campionatului Național de Cros. La start se va regăsi și multipla campioană națională la atletism, Alina Eremia, sportivă cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, pregătită de profesorul Ion Bură, care va alerga în cursa de 8000 m. 

Alina Eremia țintește podiumul la Botoșani și chiar vrea să câștige reuniunea atletică pe echipe. Sportiva s-a pregătit intens pentru competițiile de final de an, reuniunile atletice de la Botoșani și Brașov, fiind hotărâtă să încheie anul cu alte două medalii în palmares. Specialistă deja în probele de maraton și semi-maraton, Alina Eremia recunoaște că o astfel de cursă, pe distanță mai scurtă, este mai dificilă, pentru că are un alt ritm de alergare. „La acest concurs mă duc cu gândul să alerg un timp cât mai bun. Am în plan să mă clasez în primele trei la individual și să câștigăm concursul pe echipe. Trebuie sa recunosc că pentru mine această proba este puțin mai dificilă decât cea de maraton sau semi-maraton, este un alt tempo”, a declarat Alina Eremia pentru csmtargujiu.ro, adăugând că și-a propus să încheie anul cu încă două medalii.

Galerie foto


Vizualizări: 308

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: