Aleșii din Stănești vor promisiuni scrise ca să dea terenul pentru aerodrom
Va fi sau nu aerodrom la Stănești? Primarul comunei, Constantin Bicheru, spune că și-ar dori o astfel de investiție, dar au apărut primele blocaje.
Liberalul Iulian Popescu a organizat în vară un show aviatic la Stănești, acolo unde ar vrea să fie realizat un aerodrom.
Un alt liberal, Victor Banța, acuza pe pagina de socializare că proiectul poate fi ratat, dar că aleșii locali nu cuplează. Primarul explică însă că este vorba de o suprafață de 150 de hectare de teren, pe care consilierii nu o pot ceda pur și simplu, fără a avea o solicitare scrisă și niște angajamente asumate în spate.
”Nu este deloc rău să se realizeze această investiție mare la Stănești, numai că vorbim de un proiect care nu știm dacă se va realiza. S-au purtat doar niște discuții cu domnul Iulian Popescu pe acest subiect, însă la primărie nu a venit nimeni cu nimic concret, o adresă scrisă prin care să ne înștiințeze de intenții sau cu proiectul aerodromului și să ne spună că așa va arăta. La acest moment noi nu avem decât niște vorbe, discuții telefonice”, a declarat primarul din Stănești, Constantin Bicheru.
Înainte de a consulta cetățenii, primarul din Stănești a prezentat și consilierilor locali ideea de a construi, pe izlaz, un aerodrom. ”Eu nu voi lua nicio decizie până nu consult cetățenii din Stănești, mai ales că mulți sunt crescători de animale pe care le pășunează aici. Am vorbit cu consilierii locali și dumnealor nu sunt de acord cu ideea de a ceda 150 de hectare din izlaz la Aeroclubul Român, cel care ar urma să facă investiția. Nu putem da o așa suprafață de teren, fără să avem vreo certitudine că se va face investiția. Noi cedăm teren și vin la anul și ne spun că nu au obținut banii. Dacă vor, îl putem concesiona, dar cu clauza clare, ca în cazul în care nu fac nimic să îl recuperăm”, a mai spus Constantin Bicheru.
Primarul din comuna Stănești se teme foarte tare că această investiție este doar la stadiul de poveste. ”Ceea ce trebuie să se înțeleagă este faptul că noi ne dorim această investiție serioasă și concretă. Suma care este vehiculată pentru construirea aerodromului este una colosală, iar mie sincer acest aerodrom mi se pare poveste. O să mă interesez și eu prin țară să vedem exact ce se întâmplă pe aceste aerodromuri, ca să nu avem surpriza să ne trezim pe aici cu vreo școală de pilotaj, că zboară 2 avioane și atât. Trebuie să câștige și comuna Stănești ceva din asta, ca și județul Gorj. Repet încă o dată, la primărie nu a ajuns nimic oficial în acest sens și până acum au fost doar discuții, nimic concret și sigur. Mai mult decât atât noi nu suntem dispuși să facem cadou 150 de hectare Aeroclubului Român”, a mai spus primarul din Stănești.
Liberalul Victor Banța a spus că o astfel de investiție leagă Gorjul la lumea civilizată și cu cea a business-ului și motivează tinerii să rămână în Gorj.