Adrian Gorun: De la 1 mai revin cu normă întreagă la UCB
Președintele Senatului Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, profesorul universitar Adrian Gorun, renunţă la sistemul plata cu ora şi revine cu normă întreagă la UCB. Pentru că universitatea s-a confruntat cu probleme financiare, Gorun spune că a fost de acord să primească o remunerație mai mică cu circa 5000 lei/lună. De luna viitoare, lucrurile se vor schimba însă.
Reporter: În ultima ședință de Senat a fost aprobată solicitarea dumneavoastră privind renunțarea la rezervarea postului/catedrei începând cu luna mai. Ce înseamnă acest lucru?
Adrian Gorun: Eu am lucrat cu rezervare. Deci, tot anul acesta, ca să fac economii, pentru că universitatea avea probleme, aveam dreptul la rezervare, fiind și secretarul general la Comisia de Prognoză. Acum, de la 1 mai, nu, revin la normă întreagă, cum sunt toți ceilalți.
Rep.: Rezervarea postului ce a însemnat, efectiv, ca remunerație?
A.G.: Însemna să iau banii pe ore. Adică în loc să iau cât ia un profesor universitar de nivelul meu, vreo 7000 lei, luam 2000 lei. Era ceva, nu?
Rep.: Ce materii predați la UCB?
A.G.: Eu predau mai multe materii la universitate. Predau Decizii Administrative, predau Fundamentele Dreptului, Sociologie și Teoria Educației.
Rep.: Să înțelegem atunci că situația financiară a Universității „Constantin Brâncuși” s-a îmbunătățit?
A.G.: Și asta. Și pot să renuț la rezervare sau pot să o cer oricând, conform legii.