ACS Târgu Jiu mai bifează o deplasare

Baschetbaliştii de la ACS Târgu Jiu au reuşit vineri să plece şi în deplasarea de la Târgu Mureş, după ce timp de câteva zile prezenţa la acest meci a fost incertă. Din păcate, jucătorii nu s-au putut antrena decât două zile înaintea acestui meci cu prima clasată din Grupa Albastră.

Gorjenii se menţin tot pe locul patru şi după ultimele meciuri pierdute, iar adversarii de la CSM Târgu Mureş sunt lideri în Grupa Albastră. A

vând în vedere problemele cu care se confruntă cei de la ACS şi faptul că antrenorul Claudiu Alionescu nu a avut unde antrena echipa timp de mai multe zile, gazdele sunt de departe favorite la acest meci. Dar, chiar dacă va pierde şi acest meci, echipa din Târgu Jiu va păstra încă şanse pentru îndeplinirea obiectivului.

Şi la Târgu Mureş Alionescu a plecat cu un număr minim de jucători, la fel ca şi în precedenta deplasare de la Miercurea Ciuc şi la fel ca şi săptămâna trecută nu a avut unde antrena echipa: „Luni şi marţi nu am putut face antrenamente pentru că nu am avut o sală la dispoziţie, din raţiuni financiare, iar miercuri şi joi ne-am antrenat la sala CNTV. Este departe de a fi normală situaţia, mai ales că şansa calificării stă încă în mâinile noastre. Sunt sigur că mă voi urca în microbuz şi voi vedea că am numărul de jucători necesari pentru a face deplasarea pentru că băieţii îşi doresc mult să ducă la capăt campionatul”.

ACS Targu Jiu va juca sâmbătă seara, cu începere de la ora 19:00, în deplasare cu CSM Târgu Mureş, în etapa a opta din Grupa Albastră.

Clasament Grupa Albastra

1.      CS Municipal Târgu Mureş           23/2 48

2.      CSM Sighetu Marmaţiei      17/8 42

3.      CSM 2007 Focşani    15/10         40

4.      ACS Târgu Jiu   12/13         37

5.      CSM VSKC Miercurea Ciuc         11/14         36

6.      CS Rapid Bucureşti    10/15         35

Vizualizări: 596

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: