Accident la Bălești, motociclist la spital
Un motociclist francez, în vârstă de 57 de ani, a fost lovit de mașină marți în județul Gorj, pe DN 67 Bălești. Bărbatul a ajuns la spital, cu multiple leziuni.
Mașina era condusă de o femeie de 52 de ani, din Târgu Jiu, care a virat la stânga fără să vadă motociclistul care se angajase în depășirea mașinii.
“În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii ambelor vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a comunicat IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.