Accident grav în Gorj. Trei mașini implicate!

Mai multe ambulanțe au intervenit sâmbătă după-amiaza pe raza comunei Lelești din județul Gorj, acolo unde a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme.

Primii au ajuns la fața locului salvamontiștii aflați în patrulare. “Salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, aflați pe traseul de patrulare în zona turistică montană din vestul județului, au fost martori și au intervenit ca echipă de prim răspuns la un grav accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme și au fost rănite 4 persoane, dintre care două încarcerate. Având pregătirea medicală și dotarea necesară, patrularea fiind făcută cu o ambulanță specială Salvamont, salvamontiștii gorjeni au evaluat situația și au acordat ajutor medical victimelor până la sosirea echipajelor SMURD și Ambulanței”, a transmis Salvamont.

actualizare: Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reiesit faptul că un bărbat de 79 de ani, din municipiul Tg Jiu, care conducea un autoturism pe DN 67D Lelești, din direcția Lelești în direcția Tg Jiu, nu a respectat reguluile privind depășirea, în sensul că nu a păstrat o distanță laterală față de autoturismul pe care îl depășea, oprit parțial pe partea carosabilă, al cărui conducător auto, un bărbat de 65 de ani, din Tg Jiu, se afla în exteriorul auturismului și astfel l-a acroșat.

“După coliziune, un autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu alt autoturism condus de un barbat de 54 de ani, din municipiul Arad, care circula regulamentar, din sens opus”, a transmis IPJ Gorj.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto de 79 de ani și a celui de 54 de ani și a soțiilor acestora, fiind transportați spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto nu au putut fi testați cu aparatul etilotest, celor doi fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Galerie foto



Vizualizări: 26,296

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: