Accident cu şapte victime la Băleşti
Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri după-amiază în comuna Băleşti, sat Ceauru. Şapte persoane au ajuns la spital printre care şi un copil de numai şapte luni. Victimele au suferit multiple traumatisme la nivelul corpului, dar medicii spun că sunt în afara oricărui pericol.
În accident au fost implicate două autoturisme, un Ford şi un taxi, Dacia Solenza. Din spusele martorilor, accidentul s-a produs din cauza şoferului care se afla la volanul taxiului. Omul ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere fără să se asigure. „Taxiul a vrut să întoarcă, celălalt a venit cu viteză şi a intrat direct în el”, a spus unul dintre martori. Ambele autoturisme s-au oprit în şanţul de pe marginea drumului. „Eram în casă, am auzit o bubuitură puternică, am ieşit să văd ce s-a întâmplat, erau două maşini lovite aproape de gardul meu, erau oameni în ele. Ne-am speriat. Am anunţat ambulanţa şi au fost duşi la spital”, a spus Elena Ţein din Ceauru.
Din fericire victimele au scăpat cu viaţă, au fost scoase dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor de către localnici. „Au ajuns la spital trei femei, trei bărbaţi şi un bebeluş, victime ale unui accident rutier. Copilul este bine, va fi internat, dar este în afara oricărui pericol, adulţii au suferit multiple traumatisme însă sunt stabilizaţi hemodinamic”, a precizat Alina Bumbaru, medic UPU Târgu Jiu.
Poliţia face cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat, cine este principalul vinovat de producerea accidentului. „În jurul orelor 17:00 am fost sesizaţi prin serviciul unic de urgenţă 112 că pe DN 67 la km 67+132 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme. Ne-am deplasat la faţa locului, din declaraţiile martorilor reiese faptul că unul dintre şoferi a încercat să efectueze o manevră de întoarcere fără să se asigure moment în care a fost lovit în plin de un alt autoturism care circula regulamentar. Până când nu efectuăm cercetări nu ne putem pronunţa în privinţa cauzei exacte a producerii accidentului”, a precizat agentul de poliţie Alin Bondoc.