A vrut să-şi omoare soţia pentru a împiedica divorţul
La un pas de moarte, pe lângă aşa ceva a trecut o femeie din Motru, care la sfârşitul săptămânii trecute a fost înjunghiată de către bărbatul cu care şi-a întemeiat o familie cu mulţi ani în urmă.
Gorjeanca, în vârstă de 42 de ani, lucra la magazinul unde era angajată în momentul în care Dumitru Băduică a venit spre ea şi i-a înfipt un cuţit un spate, cuţitul fiind luat de pe tejghea. Din cauza hainelor groase, lovitura nu a fost una gravă, dar bărbatul nu s-a lăsat şi a mai încercat să îşi lovească de câteva ori consoarta. După a doua lovitură de cuţit patronul femeii a apărut în magazin şi l-a oprit pe acesta înainte de a fi prea târziu. Ulterior bărbatul a plecat spre Poliţie şi s-a autodenunţat.
Cei care îl cunosc spun că era supărat pentru că femeia băgase acţiune de divorţ, iar sentinţa de despărţire a celor doi fusese pronunţată încă din vara anului trecut la Judecătoria Motru. Fiica celor doi, studentă la Timişoara, obţinuse şi ea pensie alimentară, părinţii judecându-se acum pe împărţirea bunurilor dobândite la comun. Chiar azi aveau termen la instanţă într-unul din procesele în care se judecă. Dumitru este acuzat de fosta soţie că a mai lovit-o pe aceasta în urmă cu câţiva ani, rănind-o cu un cuţit, femeia nedepunând însă atunci plângere la Poliţie. Bărbatul pare să se fi înfuriat acum pentru că s-a trezit singur pe lume în momentul în care a venit pe meleagurile natale după ce lucrase în străinătate. Aflase că nevasta lui urma să îşi refacă viaţa cu patronul la care lucra, iar asta l-ar fi scos din minţi. Acum el este însă după gratii şi este acuzat de tentativă de omor calificat, riscând să stea după gratii şi 25 de ani dacă va fi găsit vinovat.