A treilea eşec consecutiv pentru Pandurii
Situaţie delicată pentru Pandurii. Echipa din Târgu Jiu a înregistrat al treilea eşec consecutiv, sâmbătă fiind învinsă, pe teren propriu, de Metaloglobus, scor 1-2. Bucureştenii au intrat bine în meci, iar în primele 20 de minute au înscris de două ori. În min. 15, Ovidiu Herea a deviat pe spate, iar Ştefan Niculae a reluat cu capul, din 5 metri, şi a marcat. Trei minute mai târziu, Milos Draca, aflat la debutul său în Liga 2, îl faultează în careu pe Niculae şi arbitrul Nagy dictează lovitură de la 11 metri. Ovidiu Herea a executat penaltiul şi a dus scorul la 2-0.
Tinerii jucători de la Pandurii au ieşit la joc şi au încercat să se apropie de poarta oaspeţilor, fără prea mult succes. În min. 61, George Tudoran execută o lovitură de colţ de pe partea stângă, iar Milenko Skoric, revenit după accidentare, reia cu capul şi marchează.
Pe final de meci, Blejdea reia spectaculos pe spate, din 10 metri, dar balonul nu prinde cadrul porţii. În urma acestui rezultat, Pandurii se menţine pe locul 9, cu 21 de puncte strânse în 15 meciuri. Etapa viitoare, Pandurii întâlneşte, în deplasare, liderul Chindia Târgovişte.
Scorurile etapei:
Ripensia Timişoara – FC Argeş: 1-1
Academica Clinceni – ASU Politehnica Timişoara: 2-0
Daco-Getica Bucureşti – Luceafărul Oradea: 3-1
ACS Poli Timişoara – Aerostar Bacău: 1-2
Sportul Snagov – Energeticianul: 2-0
CS Baloteşti – Chindia Târgovişte: 1-4
Dacia Unirea Brăila – Petrolul Ploieşti: 2-3
SSC Farul Constanţa – CS Mioveni: 3-3
UTA Arad – Universitatea Cluj (duminică, ora 12.00)