A semnat contractul pentru gaze la final de mandat
A pierdut alegerile în vară, dar a apucat să semneze contractul pentru alimentarea cu gaze a comunei înainte de instalarea noului primar. Vorbim despre primarul din comuna gorjeană Stoina, Laurențiu Anghel.
Rețeaua de gaze se va extinde în comuna Stoina. Contractul de finanțare prin programul național "Anghel Saligny" a fost semnat de primarul din localitate, aceasta fiind probabil ultima realizare la final de mandat.
Este vorba de o finanțare de peste 2.450.000 de lei, bani cu care se va extinde actuala rețea de gaze cu încă 8,2 kilometri. " Am semnat contractul de finanțare pentru extinderea sistemului de distribuție gaze naturale în localitatea Stoina, satele Paișani și Urda de Sus. Ar mai rămâne fără gaze doar satele Toiaga, Ulmet și Mielușei. În acest mandat am mai introdus 4 kilometri de rețea de gaze și se continuă acum cu 8,2 kilometri. Sper ca cei care vor veni la primărie să continue acest proiect", a declarat primarul din Stoina, Laurențiu Anghel.
Nu mai puțin de 29 de contracte de finanțare au fost semnate în această perioadă la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 516.333.266,66 de lei, dintre care unul cu primăria Stoina din Gorj.
La alegerile din 9 iunie a fost ales un primar susținut de AUR, Marian Fota, care își va începe mandatul în scurt timp.