A plecat de la Universitatea Craiova și a găsit o nouă echipă!

A doua zi după debutul în noul campionat, Universitatea Craiova s-a mai despărţit de un jucător. Mijlocaşul ofensiv croat Ante Roguljic  şi-a încheiat conturile cu gruparea din Bănie, cu care mai avea un an de contract.

El a fost împrumutat în sezonul trecut la Universitatea Cluj, echipă care nu a activat opţiunea de transfer definitiv în cazul său. Acum, Ante Roguljic a semnat imediat cu formaţia cipriotă Anorthosis Famagusta.

Roguljic este al nouălea jucător care părăseşte Universitatea Craiova în vara aceasta, ceilalţi fiind: Jalen Blesa (Dinamo Batumi), Atanas Trică, Alexandru Mateiu (Petrolul), Pyry Soiri (Kallithea), Alexandru Cîmpanu (UTA), Raul Silva (Farense), Karlo Tomaşec, David Sala (FC Bihor).

„Clubul Universitatea Craiova și mijlocașul Ante Roguljic au hotărât de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în continuare!” a fost anunţul clubului din Bănie.

De trei ani la Universitatea Craiova, Ante Roguljic a evoluat în 69 de meciuri, marcând 10 goluri şi oferind 4 pase decisive. Cea mai importantă reuşită a sa a fost în play-off-ul pentru grupele Conference League, în deplasare, cu Hapoel Beer Sheva.

De-a lungul carierei sale, Ante Roguljić a evoluat pentru toate reprezentativele naţionalei Croaţiei: 6 selecţii şi un gol pentru Croaţia U15, 12/5 pentru U16, 20/11 pentru U17, 4/1 pentru U18, 6/4 pentru U19, 2/0 pentru U21.

Vizualizări: 4,188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: