A leşinat stând la coadă pentru o adeverinţă medicală

Reluarea programului de lucru la casele de sănătate a adus, ieri, la Târgu Jiu, o înghesuială pe care angajaţii instituţiei o aşteptau, chiar dacă asta presupune nervi mulţi din partea ambelor tabere. În buluceala respectivă o femeie a leşinat  în sediul Casei Judeţene de Sănătate Gorj, în timp ce stătea la coadă pentru o adeverinţă.

Alte persoane aflate la coadă au văzut cum aceasta se „scurge” printre ei, spre podea, fără să spună ceva. Femeia a simţit că nu mai poate să stea în picioare şi a fost dusă la un scaun de la o masă din apropiere, ulterior fiind stropită cu apă rece. O angajată a CAS Gorj i-a făcut acesteia aer cu palmele, pentru a o revigora, iar paznicul de la sediul instituţiei a solicitat prin 112 o ambulanţă.

Un echipaj medical a venit ulterior la sediul CAS Gorj şi a acordat primul ajutor, femeia fiind urcată în ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Gorj, acolo unde a rămas sub supravegherea medicilor pe parcursul câtorva ore. Ea a mers pe picioarele sale la ambulanţă şi nu a dorit să comenteze cele întâmplate. Înainte de a fi preluată de echipajul de la Ambulanţă, reprezentanţii CAS Gorj i-au eliberat acesteia adeverinţa medicală de care avea nevoie, adeverinţă pe care a folosit-o ulterior şi la spital.

Incidentul s-a produs în condiţiile în care zeci de persoane s-au prezentat ieri dimineaţă la sediul CAS Gorj pentru a obţine diferite documente şi informaţii, după repunerea în funcţiune a sistemului informatic al instituţiei. „O să stăm aici toată ziua, mai devreme de 2-3.00 după amiază nu cred că vom scăpa, la ce nebunie poate să fie. Ne cer hârtii peste hârtii doar ca să aibă birocraţii ce să lucreze. Este vai de mama noastră, nu se va mai schimba nimic în ţara asta”, s-a plâns unul dintre contribuabilii aflaţi la coadă.

Directorul CAS Gorj, Gheorghe Cocină, susţine că incidentul în care a fost implicată femeia care a leşinat nu s-a produs din cauza înghesuielii. Mai mult, acesta a dispus suplimentarea numărului de lucrători de la ghişee, tot în ideea de a scăpa de coadă. „Nu există busculadă, oamenii aşteaptă liniştiţi, iar noi ne facem treaba. Sperăm ca în următoarele zile să se aşeze lucrurile şi să intrăm în normalitate, iar sistemul să funcţioneze aşa cum trebuie”, afirmă Cocină.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: