A fost notat cu 2,85, iar după contestații a luat Bac-ul
Mai puțin de o treime dintre elevii care au participat la Bacalaureatul de toamnă au reușit să promoveze examenul. Rata de promovabilitate de doar 28,4% ne plasează la coada clasamentului, după Vâlcea (26,3%) și Ilfov (27,6%).
În total au fost depuse peste 300 de contestații, 29 de absolvenți reușind să ia note de trecere și să promoveze. Aproape 100 de candidați au picat cu medii între 5 și 5,98.
Și la această sesiune au fost greșeli de corectare. Unui elev de la Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari i-a fost mărită nota cu mai mult de 2 puncte. Acesta primise inițial 2,85 la Matematică, iar după contestații a fost notat cu 5, reușind astfel să promoveze examenul, cu media finală 7,43.
Și alți candidați au promovat după ce au contestat notele. De exemplu, unui elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, de la Științele Naturii, i-a fost mărită nota cu aproape un punct. Luase 4,2 la Matematică, iar după contestație a ajuns la 5,1.
Și au mai fost note mărite cu mai mult de un punct. Un absolvent de la Liceul de Arte din Târgu Jiu a fost notat cu 7,90 la Română, deși inițial luase 6,50, iar un altul de la Liceul Sportiv Târgu Jiu a obținut 7,40 la Psihologie, prima comisie acordându-i doar nota 6,05.
Media minimă de promovare a Bacalaureatului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Cei cinci elevi care au fost eliminaţi pentru copiat sau tentativă de copiere nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului.