A fost accidentat mortal. Inspectorii ITM se află la fața locului. Update

Update: ”În urma evenimentului de muncă produs astăzi, 11.03.2024, în jurul orelor 11:30, pe raza comunei Baia de Fier, județul Gorj, în perimetrul Ocolului Silvic Polovragi, un bărbat, în vârstă de 49 ani, în timp ce efectua lucrări de exploatare forestieră a fost accidentat mortal. Ca urmare a acestui eveniment, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului. La fața locului s-au prezentat, imediat după producerea evenimentului, doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării inițiale. Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj”, transmite ITM Gorj.

Astăzi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că o persoană a suferit un accident de muncă.  

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că trei bărbați,  cu vârste de 42, 44 și 46 de ani, din comunele Baia de Fier și Polovragi,  angajați ca muncitori la o societate comercială, desfășurau activități de exploatare forestieră, pe raza comunei Baia de Fier.

În acest context, bărbatul de 44 de ani a fost găsit fără semne vitale, fiind rănit de un copac, tăiat cu drujba de bărbatul de 42 de ani.

Cadavrul bărbatului e fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, transmite IPJ Gorj.

Știre inițială: Un bărbat de 48 de ani a fost accidentat mortal în timp ce efectua lucrări de exploatare forestieră, în comuna Baia de Fier din județul Gorj.

La fața locului s-au deplasat doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă (ITM) pentru a efectua primele cercetări.

Știre în curs de actualizare

Vizualizări: 6,549

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: