A dat religia pe cămătărie şi a ajuns după gratii
Caz şocant înregistrat în judeţul nostru, unde un profesor de religie, dat afară de la şcoală după ce biserica i-a retras binecuvântarea acum doi ani, a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute după gratii. Bărbatul este acuzat de cămătărie şi şantaj, după ce a fost prins în flagrant cu bancnote pe care scrie „CAMĂTĂ”.
„C.A.M.Ă.T.Ă.”, acesta a fost primul cuvânt, spus pe litere, pe care fostul profesor de religie Ion Laurenţiu Bâcoi l-a auzit de la anchetatori după ce a fost prins în flagrant luând banii pe care îi percepuse ca dobândă unei victime a sa. Bărbatul de 35 de ani nu şi-a pierdut cumpătul când poliţiştii i-au arătat marcajul special de pe bancnotele din buzunarul său, acesta încercând să spună că ar scrie „MITĂ”, lucru care nu era însă adevărat.
Anchetatorii au instrumentat dosarul ca la carte şi apoi au organizat flagrantul, fostul profesor de religie lăsându-se dus în ispita de a pune mâna pe bancnotele despre care nu ştia că fuseseră inscripţionate anterior. A încercat în faţa poliţiştilor să mai spună că nu ar fi vorba despre ceea ce este evident că s-a întâmplat, mai ales că flagrantul a şi fost filmat, iar apoi a tăcut mai tot timpul. Puţină lume ştia cu ce se ocupa Bâcoi de când nu mai era profesor, familia sa, părinţii, de loc de la Arcani, rămânând fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat. „Nu am ştiut nimic. Nu ne-a spus niciodată nimic şi nu ştim ce s-a întâmplat”, a spus mama acestuia, venită la instanţă pentru a-l vedea.
Banul, noua „religie” a fostului profesor
Ion Laurenţiu Bâcoi a fost audiat vineri de procurii din cadrul Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu, iar seara a fost prezentat la instanţă cu propunerea de arestare preventivă. Magistraţii au emis pe numele acestuia un mandat de 29 de zile, nefiind exclusă o prelungire a perioadei în care va sta după gratii, ceea ce înseamnă că fostul profesor de religie va face sărbătorile după gratii. „Poliţiştii au organizat un flagrant în timpul căruia suspectul a primit suma de 300 de lei de la o parte vătămată din Târgu Jiu. Suma reprezenta dobânda de la un împrumut de 1500 de lei luat anterior de la suspect”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian.
A pierdut sprijinul bisericii
Ion Laurențiu Bîcoi a fost până în anul 2011 profesor de religie la Colegiul Economic Virgil Madgearu din Târgu Jiu, fiind implicat într-un scandal declanșat de faptul că le adresa cuvinte jignitoare elevilor, le vindea diferite bunuri aduse din străinătate și nu avea un comportament adecvat meseriei de dascăl. Bărbatul a contestat în instanță decizia de a i se retrage dreptul de a preda religia în școli, decizie pe care a luat-o la 30 martie 2011 Consiliul Eparhial din cadrul Mitropoliei Olteniei. Curtea de Apel Craiova a decis în vara anului trecut să respingă cererea formulată de fostul profesor de religie, decizia fiind reconfirmată anul acesta de Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Mitropolia Olteniei a fost cea care i-a retras dreptul la învăţământ şi, conform compatibilităţii dintre legea noastră, legea învăţământului şi regulamentul bisericii, se desface automat contractul de muncă în cazul în care i se retrage această binecuvântare. Faptul că aflu acum de la dumneavoastră că i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat nu mă surprinde în mod deosebit”, a menţionat Petre Ciungu, directorul Colegiului Comercial Virgil Madgearu, cel care în anii trecuţi l-a avut în cadrul unităţii de învăţământ pe Bâcoi ca profesor de religie.
Faptele de care este acuzat suspectul îi pot aduce acestuia până la 7 ani de închisoare. În plus, numărul plângerilor depuse împotriva sa ar putea creşte în perioada următoare întrucât poliţiştii se aşteaptă ca şi alte victime ale fostului profesor de religie să vină şi să reclame necazurile pe care le-au avut cu acesta.