A dat lovitura la „păcănele”
Un tânăr din Bumbeşti Jiu este mai bogat de câteva zile cu aproape 150.000 de lei, după ce norocul a dat peste el. Alin Florin Negru a câştigat 144.399 de lei cu Jackpotul Extra Global la o agenţie de pariuri din reţeaua Fortuna, situată în apropierea Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu.
Iniţial, norocosul a intrat în agenţie pentru a juca la pariuri, dar pentru că era aglomerat a zis să îşi omoare timpul la sloturi, mult mai cunoscute ca „păcănele”. După doar câteva minute petrecute la un astfel de aparat, Alin Florin Negru a câştigat suma care l-a făcut mult mai bogat acum în prag de sărbători. Iniţial, nici el nu a crezut că are parte de un astfel de câştig, iar când şi-a sunat părinţii şi prietenii, nimeni nu l-a luat în serios la început.
Norocosul are un magazin în localitatea de domiciliu şi va investi în dezvoltarea afacerii sale. O parte din bani îi va folosi însă şi pentru o vacanţă pe care şi-o dorea de mai mult timp, dar şi pentru a-şi încerca din nou norocul, după ce premiul va ajunge la o valoare de peste 100.000 de lei.