Universitatea Craiova a anunţat unde va merge în cantonament

Universitatea Craiova este printre echipele din Liga I care a ales să pregătească în Antalya restul sezonului. Oltenii au ales pentru cantonamentul de iarnă staţiunea Belek din Antalya, acolo unde vor susţine şi meciuri amicale.

„Continuăm tradiţia cu pregătirea în Turcia. La fel ca în ultimii ani, Universitatea Craiova se va cantona în Antalya pentru a pregăti ultima parte a sezonului regulat”, a anunţat site-ul oficial al clubului din Bănie. Anul trecut, din cauza programului condensat al campionatului, Universitatea Craiova nu s-a mai deplasat nicăieri.

Echipa se va reuni pe 3 ianuarie, jucătorii vor efectua vizita medicală şi în aceeaşi zi vor decola cu o cursă charter spre Turcia, unde se vor caza la complexul Gloria Sports Arena, în staţiunea Belek, urmând să rămână acolo până pe 20 ianuarie. „Condițiile în care vor sta Ivan, Bancu & co. sunt de cinci stele +, astfel că pregătirea centralizată se va desfășura la cel mai înalt nivel. Gloria Sports Arena este un complex dedicat sportivilor cu terenuri gazonate, săli de forță și de recuperare și un stadion cu pistă de atletism”, au mai anunţat craiovenii, tot pe site-ul oficial. Stagiul de pregătire din Antalya îi va costa pe cei de la Universitatea Craiova în jur de 100.000 de euro.

În această perioadă, pe lângă pregătirea specifică, alb-albaştrii vor disputa şi trei partide de verificare: pe 9 ianuarie cu formaţia maghiară FC Paksi (locul 7 în prima ligă), pe 14 ianuarie cu formaţia cehă Banik Ostrava (locul 5 în prima ligă), iar pe 16 ianuarie cu un adversar care urmează să fie stabilit.

Galerie foto


Vizualizări: 480

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: