S-a stins din viață una dintre marile actrițe de teatru și film din România

Este doliu în lumea teatrului românesc după ce actrița Valeria Seciu a murit la vârsta de 83 de ani. Valeria Seciu a fost un mare nume în teatru și film, ea a  înființat una dintre primele trupe independente din România, Teatrul Levant.

UNITER a anunțat marți decesul marii actrițe. „Am aflat cu tristețe că în dimineața zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriță de teatru, film, radio și televiziune, VALERIA SECIU. Vom reveni mâine cu detalii despre înmormântare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească”, a fost mesajul UNITER, postat pe pagina de Facebook.

Valeria Seciu, care a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, a avut roluri memorabile în piese de teatru și în filme, iar după Revoluție a fondat Teatrul Levant, una dintre primele trupe independente de teatru din România.

Potrivit Radio România Cultural, începând cu anul absolvirii și până în anul 1977, Valeria Seciu a jucat pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, în spectacole precum ”Enigma Otiliei” (1968), ”Idiotul” (1969), ”Cui i-e frică de Virginia Wolf?” (1970), „Regele Lear” sau „Richard al III-lea”.  Începând cu anul 1978, a jucat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti.

Valeria Seciu a jucat şi zeci roluri în filme precum: „Înainte de tăcere”, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Vânătoare de vulpi”, „Adela” sau ”Sunt o babă comunistă”.

Vizualizări: 1,632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: