FRH a suspendat vineri toate competiţiile de handbal

Federaţia Română de Handbal  a urmat modelul celorlalte mari federaţii sportive şi a suspendat toate competiţiile handbalistice pân[ la data de 31 martie. CSM Târgu Jiu suspendase deja antrenamentele echipelor feminine de handbal înainte de  a se lua această decizie.

FRH a luat vineri decizia de a suspenda competiţiile naţionale şi de juniori după ce Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a recomandat suspendarea tuturor competiţiilor sportive.

„Federația Română de Handbal consideră că sănătatea participanților la activitatea handbalistică și nu numai, trebuie să primeze și, ținând cont de setul de măsuri luate în ultima perioadă de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, de faptul că numărul persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 de pe teritoriul României este în creștere, decide suspendarea tuturor competițiilor de handbal pe plan intern”,   a  anunţat oficial FRH.

Consiliul de Administrație al FRH a decis aşadar suspendarea tuturor competițiilor de handbal organizate sub egida FRH, AJH, AMH, până la data de 31 martie.

CSM Târgu Jiu amânase deja meciul  cu Naţional Râmnicu Vâlcea  pe care echipa de senioare îl avusese programat pentru joi şi suspendase antrenamentele echipelor de  handbal şi baschet.

  

Vizualizări: 317

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: