Pe 11 decembrie anul trecut s-a petrecut o tragedie nemaiîntâlnită la scară planetară. 61% din populația cu drept de vot a unei țări a murit. A murit de-a binelea și probabil pentru totdeauna, cu bocancul greu al hoților apăsând pe gâtul colectiv al milioanelor de oameni. Moartea are multe fațete și multe înțelesuri. Pentru noi, e moartea civismului și moartea speranței. Și da, ambele sunt mai rele decât moartea fizică. Pentru că, spre deosebire de neființă, dor al dracului de tare. Mă rog, pe unii dintre noi, care încă mai mișcăm nițel, ce-i drept, în agonie.
Miercuri seara, vreo 3000 de răniți pe moarte din București și-au urnit cururile în stradă, cu botul în telefoane ca de obicei, și au mărșăluit în scârbă prin centru. Știți cu câți au fost mai puțini decât cei care au votat cu hoții pe 11 decembrie 2016? Cu vreo 3,5 milioane, doar. Ăia 3,5 milioane ai PSD-ului au ieșit și ei în stradă. Dar au ieșit când trebuia. Și bine au făcut.
Noi acum ce mai vrem? Să protestăm, la o lună după alegeri? Pentru ce? De ce? Nu e un pic cam jenant? Nu trebuia oare să protestăm înainte, pe tot parcursul lunii noiembrie 2016 și în prima săptămână din decembrie? Nu trebuia ca atunci să fim activi, să apărem la televizor, să le amintim tuturor că trăim clipe care pot fi decisive pentru viitorul nostru?
Nu e ca și când măsurile luate de PSD acum sunt vreo surpriză. Un condamnat penal definitiv și cu încă un dosar greu în cârcă a câștigat, practic de unul singur, alegerile într-o țară membră UE și NATO. 3,5 milioane de oameni l-au votat în pofida întregii idei de justiție sau bun-simț. Ce voiați să facă condamnatul penal care în caz că mai primește o pedeapsă le va executa pe amândouă? Să-și accepte trist soarta, când atâta puhoi de lume i-a transmis mesajul clar că nu-i pasă de justiție și că ar prefera să-l vadă pe el nu doar liber, ci la putere? Pe de o parte trebuie să-l înțelegem și pe Dragnea. Cumva, el simte că, punându-se pe el și pe restul bandiților la adăpost, nu face decât să împlinească dorința majorității, într-o democrație tristă și plină de umor.