De la o vreme, mă uit la televizor ca la circ. Cu un fel de jenă amestecată cu milă. Oamenii ăia de la televizor nu vor să spună lucrurile pe care le spun, în general, așa cum animalele alea nu vor să facă acele trucuri. Și oamenii, și animalele, le spun pentru că sunt constrânși să o facă. Și oamenii, și animalele, primesc mâncare de la aceiași oameni care îi obligă să facă chestii. E drept, la animale e mai scuzabil. Ele sunt prizoniere. Oamenii de la televizor nu sunt. Aici se termină paralela, de fapt. Animalele sunt acolo împotriva voinței lor și trebuie să le plângem de milă. Oamenii de la televizor sunt doar foarte jegoși.
Dar cel mai jegos e CNA-ul. Controlat politic, CNA-ul ar trebui să reglementeze ce se transmite la televizor. Și să se asigure că oamenii din fața televizorului nu sunt mințiți sau batjocoriți de oamenii de la televizor. Dar asta nu se întâmplă, desigur. Pentru că ”CNA-ul” sunt tot ei. Așa că, ca să nu-mi pierd cumpătul complet și să înjur urât, o să scriu o poezie, în loc. O dedic CNA-ului și jurnaliștilor, fără nici cel mai mic drag. Și fără plăcere.

A-nceput de mult să ningă
Cu minciuni, nu stau deloc,
Toți penalii mint cu foc
La TV, și stau să-i lingă
Sclavii-n bloc.

Nu e lege, dar e bine,
CNA e numai fum
Vântu-i liniștit acum
Și nici Ghiță nu mai vine
De pe drum.

Jurnaliști cu burta goală
Se întrec manipulând
Proști pe degete jucând
Și servesc căcat din oală.
Mint mâncând.