Asociația Vasiliada, premiată la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

Implicarea Asociaţiei Vasiliada, a Mitropoliei Olteniei, în ajutorarea persoanelor vulnerabile din Oltenia a fost recompensată săptămâna aceasta la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, prin acordarea a două premii.

Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială a fost organizată la Ateneul Român de Colegiul Național al Asistenților Sociali din Romania, pentru a celebra Ziua Internațională a Asistenței Sociale.

Ediţia din acest an a adus în lumina reflectoarelor asistenţii sociali şi personalităţile care s-au remarcat prin devotamentul față de domeniul asistenței sociale, precum și prin munca dedicată comunităților și beneficiarilor, în perioada pandemică 2020-2021.

Preotul Adrian Stănulică, Președintele Asociației Vasiliada, a fost premiat la categoria „Personalități care s-au remarcat în perioada 2020-2021” în domeniul asistenței sociale, datorită proiectelor și campaniilor sociale derulate în judetul Dolj.

Activitatea Părintelui Adrian Stănulică, derulată în contextul pandemic 2020-2021 la nivelul Asociației Vasiliada, poate fi rezumată în cifre astfel:

 Peste 100 de asistenți sociali, psihologi, preoți, profesori și voluntari implicați în acțiuni sociale;

 Peste 30 de parteneriate comunitare, dezvoltate cu instituții publice și private;

 200 de copii, majoritatea din mediul rural, au primit gratuit tablete necesare pentru a avea acces la școala online;

 300 de copii cu risc de abandon școlar au beneficiat de programe de educație remedială, după perioada Stării de Urgență;

 Peste 3500 de persoane vulnerabile din județul Dolj au beneficiat de sprijin direct, în perioada 2020-2021.

”Premiul se datorează colegilor mei de la Asociația Vasiliada, precum și tuturor celor care văd în Vasiliada locul unde pot să infăptuiască binele, ca expresie a dragostei față de semenii vulnerabili. Acest sentiment face ca fiecare proiect al nostru să depașească limitele instituționale și să devină o lucrare a întregii comunități. La Vasiliada, spunem adesea că faptele bune sunt lumină! Iar în aceasta perioadă dificilă prin care trece lumea de astăzi, cred că lumina pe care este bine să o asezăm în sfeșnic, pentru a lumina tuturor, este dragostea, pentru că: Dragostea nu cade niciodată!” a declarat Pr. Adrian Stănulică, pe scena Ateneului Român.

De asemenea, Asociația Vasiliada a primit „Distincția de Excelență pentru susținerea profesiei de asistent social”, datorită implicării în proiectele sociale a numeroși asistenți sociali, precum și pentru parteneriatele dezvoltate cu cele mai reprezentative instituții de asistență socială.

Asociația Vasiliada are ca Președinte de Onoare pe Înaltpreasfințitul Dr. Acad. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, iar în cei 20 de ani de activitate socială a devenit una dintre cele mai active instituții caritabile din Oltenia.

De la înființare și până în prezent, Asociaţia Vasiliada a dezvoltat programe și proiecte sociale, pentru numeroase categorii de persoane aflate în dificultate, precum:

 Copii aflați în risc de abandon școlar;

 Copii cu cerințe educaționale speciale;

 Copii supuși diferitelor forme de abuz/risc social;

 Persoane fără adăpost;

 Persoane cu dizabilități;

 Persoane vârstnice aflate în dificultate;

 Persoane/comunități afectate de calamități naturale;

 Familii cu risc de excluziune socială;

 Persoane aflate în căutarea unui loc de muncă;

 Victime ale violenței domestice;

 Persoane de etnie romă cu risc de marginalizare socială.

Misiunea Asociaţiei Vasiliada este oferirea de servicii sociale persoanelor, familiilor, grupurilor şi comunităţilor aflate în situaţii de dificultate, având la bază dragostea faţă de semeni.

Asociația Vasiliada transmite mulțumiri Structurii Teritoriale Dolj a Colegiului National al Asistenților Sociali din Romania pentru nominalizare, precum și juriului Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială pentru cele două distincții acordate.

Vizualizări: 877

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: