Zilele Municipiului Motru cu buget zero

Zile cu distracție și voie bună, la Motru. În această săptămână, autoritățile organizează Zilele Municipiului. Evenimentele vin după doi ani de pauză determinată de pandemia de coronavirus și nu vor costa niciun leu de la bugetul local.

Motrenii vor avea parte de o serie de activități culturale, sportive și concerte. Printre invitații speciali, se numără Olguța Berbec, Niculina Stoican, Emil Badea, Elisabeta Vasile, Nina Predescu, Vasile Ciobanu ori Remus Novac.

Ronna Riva, Marko Glass, Zanny și Arkanian vor fi și ei pe scenă la sfârșitul acestei săptămâni.

„Am ales să fie artiștii și pentru adolescenți. Au fost și Zilele Severinului, Zilele Târgu Jiului, au avut posibilitatea să-i vadă pe Andra, pe Smiley. Nu avem buget pentru așa ceva. Am găsit o formă de colaborare. Am avut concurs de fotbal, tenis. Avem concurs de șah, de table. Vom avea și festivalul Gheorghe Fieraru, cu mici programe artistice prezentate de copiii din zona Motru, Palatul Copiilor. De la ora 20, vom avea vineri, sâmbătă și duminică acele spectacole cu artiști de muzică populară, trap, dance, muzică ușoară. Am văzut că sunt apreciați acești tineri în rândul copiilor, al adolescenților”, ne-a spus primarul din Motru, Cosmin Morega.

Anul acesta, primăria nu a alocat niciun leu pentru Zilele Municipiului. La anul, vrea să organizeze licitație ca să găsească cel mai bun organizator. „Am găsit o formă de colaborare. Cred că este o variantă. La anul, mă gândesc să găsim altă metodă și să scoatem la licitație acest eveniment, cu un caiet de sarcini, în care să ne exprimăm dorințele, iar firma câștigătoare, indiferent cine va fi, să onoreze cele solicitate și atunci cine va avea cel mai bun spectacol, cea mai bună ofertă, va câștiga”, a declarat primarul.

Evenimentele se vor încheia cu un foc de artificii.  „Vom avea un foc de artificii, sper să găsim și alte surprize. Și-au anunțat disponibilitatea și alți artiști de muzică populară care vor să facă un program gratuit, nu neapărat pentru bani. Avem și tinere talente din zonă pe care dorim să-i promovăm, să-i urcăm pe scenă. Nu urmărim doar distracție, ci și să scoatem pe scenă copii care au talent muzical”, a mai spus edilul.

Vizualizări: 2,595

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: