Tânără din Rovinari, la Gala "Oameni pentru oameni"

O gorjeancă a fost nominalizată la Gala "Oameni pentru oameni". Este vorba despre Cristina Lia, cea care a înființat Asociația "Glasul Sufletului", din Rovinari, care s-a declarat onorată de această nominalizare. 


"Gala Oameni pentru Oameni este o ediție specială dedicată recunoașterii eforturilor de fundraising ale oamenilor din organizații. Vom premia cei mai buni fundraiseri, directori, echipe și cele mai bune campanii de atragere de fonduri ale unei organizații mari și mici", au transmis organizatorii. 


Gala "Oameni pentru oameni" va avea loc pe 7 iunie, la București. "Vă mulțumesc, dragilor, pentru nominalizarea la Gala Oameni pentru Oameni și pentru că mă puneți alături de OAMENII care slujesc binelui. Mă simt enorm de binecuvântată că datorită bunătății voastre, ați făcut din mine un om în slujba binelui", a fost mesajul Cristinei Lia, cea care a înființat Asociația "Glasul Sufletului", din Rovinari. 


Deși nu este o persoană cu un venit mare, ci o simplă vânzătoare, Cristina Lia a reușit să strângă din puținul ei și să adune lângă ea oameni cu suflet mare, voluntari și oameni care fac donații, să-i ajute pe cei mai necăjiți dintre noi. Datorită demersurilor sale, multe familii au acum un adăpost deasupra capului, electrocasnice, mâncare în frigider, haine și tot ce au nevoie să facă față mai ușor traiului greu pe care îl duc. 


Cristina este unul dintre cei mai inimoși voluntari din Gorj și nu trece o sărbătoare fără ca ea să nu bată la poarta familiilor aflate în dificultate. "Suntem o echipă la „Glasul sufletului”. Eu mă ocup de astfel de acțiuni de cinci ani de zile pentru că îi sunt datoare vândută lui Dumnezeu pentru că a salvat-o pe fiica mea", ne mărturisea Cristina Lia, la o acțiune caritabilă.


Să ajute oamenii, Cristina străbate şi cele mai izolate sate. Copii care trăiesc de azi pe mâine, bătrâni singuri cărora nu le trece nimeni pragul şi care îşi duc traiul cu greu își deschid porțile pentru daruri, dar şi inimile pentru iubire şi speranţă, căci şi asta împart Cristina și voluntarii ei.

Galerie foto


Vizualizări: 3,394

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: