Zgomotul strident care alungă ciorile din parc

Un zgomot strident, care imită strigătul unor păsări răpitoare, poate fi auzit din 15 în 15 minute în Parcul Central din Târgu Jiu.

Chiar dacă zgomotul este supărător, el are un efect benefic, în sensul că mai alungă din sutele, poate miile de ciori din parc.

“După o perioadă de probă de 2 săptămâni, în care am monitorizat efectele montării acestui dispozitiv (reducerea cu mai bine de 50% a cantității de excremente), am luat decizia de a mai achizitiona unul, pentru a fi montat într-o altă zonă cu probleme majore din Parcul Central, mai exact în zona trotuarului amplasat paralel cu Piața Centrală”, a explicat Edilitara Public Târgu Jiu, primul dispozitiv fiind în zona locului de joacă.

Edilitara a explicat că, zilnic, angajații de sector spală trotuarul cu jet de apă sub presiune, consumând aproximativ 3 tone de apă/zi. “Este un efort zilnic de minim 4h, unde sunt mobilizați câte 5-6 oameni. Mulți dintre dumneavoastră veți considera că este o pierdere de timp și că oamenii ar putea face lucruri cu adevărat productive. Suntem și noi de acord cu asta, dar nu putem lăsa cetățenii să suporte asemenea neplăceri, precum cele provocate de păsările dăunătoare... protejate prin lege. Trebuie să protejăm natura, păsările și animalele, dar considerăm că și oamenii au dreptul de a fi feriți de focarele de infecție produse de unele dăunătoare”, mai menționează sursa citată.

Aparatul BR-33 este conceput special pentru a ține la distanță păsările într-un mod ecologic, fără poluanți sau produse chimice. Dispozitivul emite sunete ale păsărilor de pradă în combinație cu zgomote de pusca.

Aparatul este funcțional doar pe timp de zi. Acesta emite sunetele timp de 30 de secunde, la interval de 15 minute. “Suntem conștienți de faptul că acestea nu sunt deloc comode pentru trecători, dar realizând o balanță, am considerat că disconfortul creat de păsări este mult mai mare. De asemenea, știm că problema nu este rezolvată, dar efectele sunt cu mult reduse”, a mai precizat Edilitara, menționând și că păsările sunt protejate prin lege și nu pot fi ucise.

Vizualizări: 2,849

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: