Zeci de voluntari din Gorj, la Gala Uniunii Naţionale a Studenţilor
Treizeci de studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu, dar și doi elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret”, vor participa vineri, 24 februarie, la prima ediție a galei studențești, Gala de 10, organizată de Uniunea Națională a Studenților din România. Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentului.
Studenţii care vor participa la eveniment sunt membri voluntari ai celor două organizaţii studenţeşti din UCB, Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și Asociația Studenților Basarabeni din Târgu Jiu, iar cei doi elevi Dobroiu Daiana Elena și Eftenoiu Antonius sunt președintele şi prim-vicepreședintele Consiliului Județean al Elevilor Gorj. Gala de 10 este organizată de către organizațiile studențești membre ale Uniunii Naționale a Studenților din România, provenite din cele 17 centre universitare din țară, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înființarea federației. "Cu ocazia acestei aniversări, UNSR dorește să promoveze tineri excepționali ai țării noastre, atât studenți, cât și elevi, voluntari, asociații ce s-au remarcat de-a lungul timpului, şi foşti membri ai federației ce merită pe deplin titlul de Alumni UNSR. Astfel, ziua de 24 februarie 2017 va fi cea în care toate aceste merite vor fi recunoscute într-un loc la înălțimea evenimentului, Palatul Parlamentului", au transmis reprezentanții Ligii Studenților din UCB.