Zeci de percheziții la braconierii din Gorj. Prejudiciu uriaș!

La această oră, poliţiştii din Gorj efectuează 44 de percheziţii la persoane bănuite că prin săvârşirea unor fapte de braconaj ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 250.000 de lei.

În această dimineaţă, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj efectuează 44 de percheziţii, pe raza judeţului, la persoane bănuite de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a năvoadelor şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada noiembrie 2015 – martie a.c., cei în cauză ar fi participat la acte de braconaj pe raza fondurilor cinegetice din zona comunelor Mătăsari, Dragoteşti, Rovinari, Negomir şi Bâlteni.

24 persoane vor fi aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, pentru audieri.

 Prejudiciul cauzat prin săvârşirea acestor activităţi infracţionale este de aproximativ 250.000 de lei.

 Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Comunicat IPJ Gorj

Vizualizări: 7,396

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: