Zeci de localități au schimbat operatorul de salubritate
Circa 20 de localități din Gorj au schimbat în ultimele luni operatorul de salubritate, iar numărul se va dubla până în toamnă. Luis Popa, șeful Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor din Consiliul Județean Gorj, a spus că noul operator este societatea Supercom din București, o firmă cu 2.500 de angajați la nivelul țării.
Primăria Stejari a început chiar în această săptămână colaborarea cu această firmă. “În momentul în care am făcut pasul către administrația locală, mi-am propus ca acest județ să scape de deșeuri. Reușim să facem pași cu ajutorul primarilor. Avem un operator la nivelul județului și circa 20 de primării care au venit spre acest operator, primării care până mai ieri aveau probleme cu deșeurile. Chiar marți am fost în localitatea Stejari, care avea aceste probleme, firma care lucra acolo i-a lăsat baltă, practic nu mai prelua deșeurile, dar începând de astăzi s-a rezolvat această problemă”, a spus Luis Popa.
Acesta spune că numărul de primării care lucrează cu firma din București este în creștere. “Primarii au decis să apeleze la acest nou operator. Din discuțiile avute cu primarii, eu cred că undeva la 1 septembrie, cel târziu la 1 octombrie, cel puțin 40 de comune din acest județ vor veni către această asociație făcută la nivelul Consiliului Județean. Și în zona Rânca, unde au fost toate acele probleme, situația va fi rezolvată începând de luna aceasta”, a mai spus Luis Popa.