Zeci de copii, hrăniți la cantina socială din comună
Localitatea Țânțăreni se numără printre puținele comune din Gorj unde există o cantină socială, unde zilnic servesc masa de prânz zeci de copii din familiile cu probleme financiare.
Autoritățile locale au obținut fonduri pentru extinderea cantinei și în viitor va crește și numărul de beneficiari.
Investiția se ridică la aproximativ 600.000 de lei și va fi realizată cu fonduri de la AFIR. ”Este vorba de modernizarea, extinderea și dotarea cantinei sociale. Acum avem 20 de beneficiari, copii care provin din familii defavorizate și servesc la cantină masa de prânz. Pentru zilele de week-end le dăm la pachet hrană rece. După ce o să fie gata investiția o să creștem și numărul de beneficiari”, a spus primarul Țânțăreni, Robert Ciutureanu