Zeci de angajați ai CE Oltenia, infectați cu coronavirus
Zeci de angajați ai Complexului Energetic Oltenia s-au contaminat până acum cu noul coronavirus. Este vorba despre 37 de salariați ai acestei companii energetice, iar 6 și-au pierdut viața, din păcate, având și alte afecțiuni medicale.
Managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, spune că pe lângă acest număr de 37 ce sunt deja depistați cu coronavirus, alți 45 se află în izolare la domiciliu. Tot șeful companiei afirmă faptul că cei mai mulți s-au infectat din exterior și nu la locul de muncă.
“Avem 37 de salariați depistați cu Covid-19 și 45 care sunt în izolare la domiciliu. Cei mai mulți dintre cei infectați au luat această boală nu din activitatea de zi cu zi de la serviciu, ci din exteriorul companiei. Poate că măsurile pe care le impunem în această perioadă reduc riscul transmiterii în interiorul companiei a acestui virus. Din păcate, cea mai bună apărare este educația personalului. Lucrurile ce țin de igienă să fie respectate. Să știe să folosească masca și să utilizeze dezinfectanții, să păstreze distanța impusă în aceste cazuri. Șase angajați au murit din cauza COVID” a declarat managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, la Gorj Tv.
Burlan a mai spus și faptul că fiecare salariat beneficiază de 4 măști pe săptămână, iar în cadrul companiei energetice se iau tot timpul măsuri de limitarea acestui virus: ”Asigurăm echipamentul de protecție, fiind vorba despre mască și dezinfectant pentru mâini pentru toți angajații. Avem reguli și acestea trebuie să stopeze extinderea acestei pandemii. Autobuzele care transportă salariații de la domiciliu la locul de muncă le urmărim să fie dezinfectate în fiecare moment, la sosire, la plecare, să aibă un personal redus în autobuz, iar conducătorii să se conformeze măsurilor pe care le impunem. În funcție de program, primesc trei, patru măști pe săptămână. În mijloacele de transport este expunerea cea mai mare. În sălile de apel, am redus personalul la jumătate. Există posibilitatea păstrării distanțării fizice. Există riscuri, dar când se depistează un caz, contacții se izolează la domiciliu”, a mai spus Daniel Burlan.