Zeci de amenzi pentru cei care nu poartă măști și nu respectă măsurile anti-Covid
Noi acțiuni în Gorj, de prevenire și combatere a răspândirii Covid-19. În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate nouă acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat.
În total, 154 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.
În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 540 de persoane, 146 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 103 mijloace de transport în comun/mijloace de transport de agrement.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 32.000 de lei.
„Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă”, a comunicat IPJ Gorj.