Weber crede că stadionul se face fără bani
Deputatul de Gorj Mihai Weber persistă în minciună. Pesedistul spunea acum câteva săptămâni că stadionul din Târgu Jiu va fi gata în luna septembrie, deşi banii necesari nu au fost alocaţi. Între timp, guvernul a făcut calculele şi a stabilit că sunt necesare cinci milioane de euro. Banii nu au fost daţi, dar Weber susţine în continuare că depinde numai de Primăria Târgu Jiu finalizarea stadionului în septembrie. Dacă nu cumva s-a referit la septembrie anul viitor, deputatul PSD ne ia pur şi simplu de proşti. „Tot timpul am ţinut legătura cu reprezentanţii ministerului pentru emiterea hotărârii de guvern privind suplimentarea fondurilor respective. Deci, cred că în ceea ce priveşte aportul şi sprijinul nostru, l-a avut. Acum, mai trebuie să fie implicată şi primăria, în sensul că trebuie urgentate procedurile de licitaţie pentru ca obiectivul respectiv să fie recepţionat la data la care s-au angajat că o respectă, respectiv la sfârşitul lunii septembrie”, a spus Mihai Weber. Acesta a spus că banii de la guvern sunt alocaţi şi că lucrările trebuie atribuite de urgenţă. „Hotărârea este dată, urmează să fie făcute procedurile la primărie”, a spus Weber pe 14 august. În realitate, hotărârea de guvern nu a fost dată, pentru că nici măcar nu s-a ţinut şedinţa de guvern. (R.S.)