Vrea să-şi facă muzeu în casă

Consilierul județean, Alecu Drăgoi, a cochetat de-a lungul vieții cu diverse activități însă una singură i-a rămas aproape de suflet în toți acești ani. S-a dedicat muzicii populare încă din copilărie însă dorința de a face bani și din altceva a fost mai puternică așa că a ales să studieze o carieră în drept. Muzica nu a dat-o nicicând la o parte, așa se face că astăzi reușește să le împace pe amândouă cu succes. Este consilier juridic la Ansamblul Profesionist ”Doina Gorjului” dar cântă ori de câte ori are ocazia cu soliștii ansamblului.

Alecu Drăgoi cântă muzică populară încă de la șase ani când talentul i-a fost recunoscut chiar de marile doamne ale muzicii populare, Maria Lătărețu și Maria Tănase. Nu a putut nicicând să renunțe la marea sa pasiune deşi viața l-a îndreptat către o altă carieră, cea juridică. ”De la vârsta de şase ani cânt pe scenă. Chiar la începuturi, într-un spectacol, Maria Lătăreţu a urcat pe scenă alături de mine, am cântat împreună și mi-a spus că am voce. Mi-a plăcut întotdeauna să cânt, mama și tata au avut și ei talent. Nu am urmat calea muzicii pentru că am ales să-mi continui studiile, nu puteam să câştig bani doar din muzică”, a mărturisit Alecu Drăgoi.

Artist voluntar

Chiar dacă la Ansamblul Profesionist ”Doina Gorjului” este consilier juridic, Alecu Drăgoi nu ratează niciun spectacol, ba chiar urcă pe scenă alături de artiști. Plătit este doar pentru munca de consilier juridic. ”Merg cu ei în spectacole în străinătate, am fost membru în juriile internaționale. O să cânt în continuare cu Doina Gorjului și nu mă poate opri nimic. Am fost în turnee cu Maria Ciobanu, Angelica Stoican dar și mari actori ca Florin Piersic”, a precizat Alecu Drăgoi.

PREMII

Premiile obținute i-au recunoscut talentul. ”Am câștigat ”Corabia de Aur”, toate edițiile, am câștigat primul festival național ”Tismana” 79, locul I. Am cântat foarte mult muzică ardelenească pentru că până la 18 ani am făcut școlile în Ardeal. Am cântat și muzică ușoară, am cântat la chitară și am făcut parte din celebra trupă ”Diamantele negre” din Petroșani”, a mărturisit Alecu Drăgoi.

MUZEU

Solistul de muzică populară mai are acum o singură dorință. Aceea de a lăsa în urma sa un muzeu amenajat în propria-i casă de la Curtișoara. Aici va afișa poze din spectacolele sale, afișe de spectacole, costumele tradiționale și tot ce a realizat în cariera sa de artist și de om politic.”Este vorba de pasiunea mea, vreau să las ceva în urma mea, poate mâine poimâine se va găsi cineva care să scrie”, spune artistul.

CARTE

Alecu Drăgoi este consilier județean şi a fost primar la Dragotești și Mătăsari. În prezent lucrează la o carte despre istoria partidului din care face parte.

Vizualizări: 237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: