Vlaicu a rupt-o cu PSD şi conduce UNPR în Gorj

PSD Gorj a mai pierdut vineri un vicepreşedinte, Marius Vlaicu preferând să plece la Uniunea Naţională pentru Progresul României, a cărei filială judeţeană o va conduce. În timp ce pesediştii din generaţia lui, precum Ciprian Florescu sau Iulia Vână, au considerat plecarea „o pierdere mare pentru PSD”, şefii cei mari gen Ponta şi Călinoiu au avut cuvinte rele despre fostul lor coleg.

Marius Vlaicu a fost până vineri dimineaţa vicepreşedinte al PSD Gorj, într-o conferinţă de presă acesta anunţând că alături de el mai pleacă din partid şi consilierul judeţean Alexandru Glomnicu, dar şi alţi membri din organizaţie, nemulţumiţi de felul cum evoluează partidul. „Această decizie de a pleca din partid trebuia s-o iau mai demult. Picătura care a umplut paharul s-a produs anul trecut, când, la putere fiind, la Târgu Jiu s-a decis ca să fiu unul dintre cei trei susţinuţi pentru funcţia de prefect, iar la Bucureşti a ajuns doar propunerea cu cel care a şi fost prefect pentru câteva luni, Ion Florescu. Apoi am devenit funcţionar public şi aveam susţinerea pentru a deveni secretar general adjunct în Ministerul Educaţiei, dar doamna Andronescu şi domnul Mihnea Costoiu, gorjean de-al nostru, m-au tăiat de pe listă şi au numit un domn de la Bacău. Tot timpul mi s-au pus piedici şi nu am fost promovat”, afirmă Vlaicu.

Vlaicu menţionează că în echipa sa se va regăsi şi Gheorghe Cocină, fost şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj în perioada guvernării liberali şi actual director adjunct la Vama Târgu Jiu.

Călinoiu i-a cerut demisia

Marius Vlaicu este administrator şi director general al Parcului Industrial Sadu, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Gorj, funcţie din care va demisiona în cursul acestei zile. „Am avut o întâlnire cu domnul preşedinte al CJ Gorj Ion Călinoiu şi i-am spus intenţiile mele, după care mi-a cerut să demisionez, ceea ce voi şi face luni dimineaţa. Voi rămâne cadru didactic la Universitatea Constantin Brâncuşi”, a menţionat Vlaicu. Întrebat dacă plecarea lui Vlaicu este o pierdere, Călinoiu au replicat: „Pierdere e atunci când moare cineva, acum nu a murit nimeni. În timp, poate că se va dovedi un câştig”.

Victor Ponta a spus la o întâlnire a TSD de la Geoagiu Băi că Vlaicu a plecat la UNPR pentru că „nu îi mai ajungeau banii” şi că s-a declarat dispus să se întoarcă în PSD în 2012, dar că nu va mai fi primit.

În schimb, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu, a spus că regretă plecarea lui Vlaicu, acesta fiind unul din oamenii care au muncit mult în campania electorală. Şi Iulia Vână, fosta şefă a tinerilor din PSD Gorj, spune despre plecarea lui Vlaicu că este o pierdere mare, dar că este convinsă că acesta va crea o formaţiune puternică în Gorj.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: