Vișan, scenariu legat de închiderea CE Oltenia în 2-3 ani

Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a oferit un amplu interviu în ziarul Bursa, în care a vorbit despre mai multe scenarii legate de Complexul Energetic Oltenia. Cel mai negru dintre ele ar fi unul în care CE Oltenia nu accesează schema de sprijin pentru achiziționarea certificatelor de carbon şi “în următorii doi-trei ani se închide pe cale naturală”.

Vișan nu a avut o abordare negativă în interviu, punând accent pe primul scenariu, cel privind cel accesarea unei scheme de sprijin. “Pentru anul acesta preţul certificatelor a crescut, cum era de aşteptat, ajungând zilele trecute la 29 euro/certificat. În acest context, conform memorandumului aprobat în Guvern, am început să promovăm schema de susţinere a companiei pentru acoperirea acestor costruri. Schema aceasta suport va fi una limitată în timp, având următoarea abordare: corelat cu evoluţia pieţei de energie şi a preţului certificatelor de CO2, pe anul acesta şi pe anii următori, compania face o analiză ca să vadă câte certificate (sau ce nivel al acestora) poate internaliza din surse proprii pe baza veniturilor obţinute din piaţă”, a spus Visan în interviu.

Acesta a spus că sunt luate în calcul și alte scenarii, inclusiv cel privind închiderea CE Oltenia în 2-3 ani. “A doua analiză, care s-a făcut, prevede două scenarii: unul în care CE Oltenia nu accesează schema şi, în următorii doi-trei ani, se închide pe cale naturală şi unul în care o accesează. Primul scenariu arată necesitatea acestei scheme şi a fost transmis către Transelectrica, care l-a integrat în studiul de adecvanţă şi securitate a sistemului energetic. Studiul este finalizat şi indică existenţa unei probleme: în contextul în care avem capacitatea de interconectare disponibilă la maxim şi importăm toată energia din regiune ca şi cum ar fi disponibilă (fără să exportăm), rămân perioade (zile şi zeci de zile) în care nu avem de unde să luăm energie, aşadar trebuie să întrerupem alimentarea la consumatori. A doua componentă a schemei vizează impactul în piaţa de energie. Am transmis scenariul la OPCOM şi facem o analiză a evoluţiei preţurilor în piaţă, în aceste perioade. Aşteptăm concluziile în circa două săptămâni, dar estimăm că vor rezulta nişte preţuri foarte mari. De aici înţelegem că dacă omorâm repede CE Oltenia, fără să punem investiţii noi în loc, România va avea o mare problemă, atât în securitatea şi adecvanţa SEN, cât şi în creşterea preţului la consumatorul final şi în relocarea industriei. Noi vrem să promovăm această analiză ca Memorandum în Guvern după care ne propunem să notificăm CE, până în toamnă şi să începem negocierile cu Executivul de la Bruxelles”, a spus Vișan.

Interviul integral AICI.

Vizualizări: 5,312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: