Vin zile grele pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tg-Jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tg-Jiu va avea zile grele începând cu luna iulie din cauza lipsei banilor, care nu vor ajunge pentru efectuarea plăţilor către salariaţi şi către furnizori. Suma de care spitalul are nevoie pentru achitarea plăţilor pe luna iulie este de peste 50 de miliarde de lei vechi, dintre care 35 de miliarde reprezintă salariile medicilor, iar restul sunt bani daţi pe medicamente şi alte servicii. Necesitatea acordării fondurilor este cu atât mai mare cu cât este vorba despre un spital de urgenţă, iar aici vin bolnavi din tot judeţul.”Este un spital judeţean de urgenţă. Aici sunt cele mai mari şi cele mai grave urgenţe. Cât despre Casa de Asigurări de Sănătate, sperăm ca ne va deconta banii pentru a funcţiona în luna iulie” , declară Constantin Pălivan, directorul adjunct al Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu. De la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj spitalul nu va primi mai mult de 11 miliarde de lei. Aceşti bani nu vor ajunge nici măcar pentru plata medicamentelor şi furnizorilor, iar despre acoperirea salariilor cadrelor medicale din spital nici nu poate fi vorba.” Dumnealor au preferat să primească doar 11 miliarde de lei în luna iulie, pentru că au dorit să primescă mai mulţi bani în aprilie şi mai pentru nişte sporuri şi prime de Paşte, iar acuma ei nu o să aibă bani”, declară Daniel Bondoc, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.
 Şi dacă până acum Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tg-Jiu nu avea nicio datorie la furnizorii de medicamente şi nici în altă parte, varianta unui împrumut nu-i sperie pe cei din conducere. De altfel aceasta este şi singura opţiune rămasă conducerii spitalului. „Noi avem plata la zi cu furnizorii, astfel încăt chiar daca nu vom reuşi să le achităm datoriile până la 4 luni, dumnealor vor înţelege şi nu vom avea probleme cu aprovizioarea de materiale sanitare şi medicamente” declară Constantin Pălivan. „ O să căutăm şi alte căi de a accesa fonduri, vedem de unde şi cum. Domnul director Vârjan face deja eforturi şi se interesează care ar fi posibilităţile de e accesa fonduri, în aşa fel încât să nu avem probleme cu salariaţii”, mai declară Constantin Pălivan.


Vizualizări: 198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: